Broken silence

Cat de ridicola putuse sa fie saptamana asta pana acum. Creatura aia evadata, piticii care cautau mereu sa se tina dupa cei din anii 6 si 7, si pe deasupra, nu vorbisem deloc cu Patty. Si da, era abia marti. Dupa o zi enervanta, in care nu reusisem sa vorbesc deloc cu Patty (din nou) din cauza ca avea orele de Aritmantie si Previziuni despre Viitor, m-am dus in Camera de Zi, sperand ca o sa o gasesc acolo si o sa pot schimba doua vorbe cu ea. N-am avut insa noroc. Kristin imi spusese totusi ca o vazuse pe hol, cu un grup de elevi din anul II care "intamplator" mergea in aceeasi directie cu ea. "Doamne, ce i-as blestema pe astia" mi-am spus.

Asadar, am decis ca mai am un singur loc de vizitat: gradina. Stiam cat de mult adora cerul noptii, sa priveasca si sa isi inchipuie ca e si ea acolo, printre stele, pe bolta. Am pornit devreme, incat nu am gasit-o, nici macar nu se intunecase. Asa ca am asteptat cuminte cateva ore....

Un fasait m-a trezit. Adormisem si cred ca era deja 1 noaptea, deci o ratasem pe Patty. Inca o zi in care nu reuseam sa vorbesc cu ea. Insa mi-am revenit repede. Chiar daca acela fusese primul gand care mi-a trecut prin minte, ce era cu fasaitul? Oare creatura lui Pinnix era de vina pentru asta? Orice ar fi fost, trebuia sa fiu atent. Profesoara nu a vrut sa spuna ce fel de creatura era, dar aveam banuiala ca directoarea stia despre ce e vorba. M-am ridicat in capul oaselor, si m-am uitat peste ierburile inalte. Langa sera se misca o umbra gigantica, ce aducea mult cu un paianjen urias. Dar Acromantulele disparusera sau fusesera exterminate toate dupa razboiul dintre Harry si Voldemort. Era oare posibil sa mai existe una? Si sa o fi detinut profesoara Pinnix? Poate, insa nu cred. Parea mult prea mare pentru o Acromantula. Ma uitam atent la ea, insa umbra se misca atat de rapid deodata, incat nu am mai putut vedea nimic.

Nici nu mi-a mai trebuit sa vad ceva. Am plecat instantaneu, umbra aceea era ingrozitoare, si imi aparuse teama ca se va apropia din nou de mine. Dupa cateva secunde, am auzit o respiratie usoara aproape de mine. Teama pusese din nou stapanire pe fiinta mea, insa cand m-am uitat, am vazut-o doar pe Patty. "Slava Domnului!" am gandit, si am rasuflat usurat.

-Ce cauti aici? spuse Patty.
Parea totusi fericita sa ma vada, insa eu eram prea tensionat.
-Aaa, te cautam. Acum ca te-am gasit, ce ar fi sa mergem in castel sa putem vorbi in liniste?
-In liniste, ce...despre ce vorbesti, Andrew?
-Asculta, ceva sigur nu e de bine....am vazut o umbra langa Sere...cred ca era creatura evadata, e uriasa....trebuie sa plecam de aici.
In secunda urmatoare sangele imi ingheta insa in vene. Un fasait se auzi la doar cativa metri de noi, si cand am ridicat capul am vazut din nou umbra.......


OOC: Toti cei care scriu in continuare, va rog sa nu descrieti creatura si sa va referiti la ea doar ca "umbra" Multumesc anticipat. Oh, and by the way, e fâşâit, nu fâsâit.

Tocmai ieseam din sala unde repetam pentru Turneul Duelurilor cand am dat iarasi de 5-6 pitici care ma urmareau pe coridorul de la etajul VI.
-"Puteti sa nu ma mai urmariti!?"am strigat eu catre ei enervat deja de comportamentul lor."Nu fac nimic interzis."
Dar defapt faceam...Aveam de gand sa fiu eu primul care prindea creatura si,desigur,nu puteam face asta cu piticii astia pe urmele mele.
Piticii ramasesera undeva in spatele meu dar dupa ce m-am indepartat de ei au inceput din nou sa ma urmareasca.Am negat din cap si am oftat gandindu-ma ca voi gasi eu o solutie.
La etajul VI nu era nimic.La fel si la etajele V,IV,III si II.Astfel am ajuns la etajul I.Acolo se auzea un sunet surd asemenea ca un fasait care venea dinspre scarile ce duceau in Sala de Intrare.Probabil cineva cobora pe acolo.
Dar apoi mi-am amintit.Nimeni nu avea voie sa ramana afara dupa Ora Stingerii.
Asta insemna ca creatura ajunsese deja in Sala de Intrare.Am fugit pe scari sperand sa o mai pot prinde.Fasaitul nu se mai auzea si umbra nu se mai vedea nicaieri insa usa de intrare a castelului era deschisa ceea ce era foarte ciudat...M-am apropriat de usa usor,cu pasi marunti,stiind ca mai am inca piticii pe urmele mele si nevrand sa-i pun in pericol, si am deschis usa.
Astfel am ajuns in curtea castelului.Am inceput sa fug buimac oriunde vedeam cu ochii auzind incontinuu in spatele meu pasii piticilor si soaptele speriate ale acestora.
Am ajuns in fata portii ce ducea in gradina.Aceasta era deschisa ceea ce m-a speriat si mai tare.Mi-era frica sa fiu inchis intre patru pereti(sau garduri) cu acea creatura desi nu stiam inca ce e.
Am privit in gradina dar defapt i-am vazut pe Andrew si pe Patty vorbind in soapta.Asta insemna ca erau in pericol desi poate nu stiau.Vream sa ma duc sa le spun,sau macar sa le strig,dar atunci se auzi din nou un fasait undeva in intuneric.Nu vedeam ce e dar fasaitul se auzea tot mai tare si parea ca se aproprie de Andrew si Patty.Trebuia sa fac ceva si repede...Am luat o piatra de pe jos si am aruncat-o in intuneric stiind ca am nimerit ceva sau pe cineva.Sperand ca nu am nimerit pe nimeni dintre cei doi am stat si am asteptat dar auzeam acel fasait indreptandu-se spre poarta adica spre mine...Am luat-o la fuga uitand de piticii curiosi care priveau si ei in gradina si apoi incepusera sa fuga si ei dupa mine.Ceva ne urmarea si fasaitul parea sa vina de la ea,de la creatura....

Continuam sa fug de creatura ce ma urmarea...
-"Fugiti in castel!"le-am strigat piticilor.
Piticii fugisera si acum eram pregatit sa ma infrunt cu creatura asa ca m-am oprit si am privit in spate.
-"Drake!"striga creatura cu vocea lui Kristin.
Frica puse iar stapanire pe mine...Poate creatura o rapise pe Kristin si poate-i facuse ceva si acum se prefacea ca este Kristin.
"O fi un fel de creatura cameleon..."gandeam eu.
Dupa cateva secunde de gandire am spus:
-"Kris? Tu esti?"
-"La naiba! In sfarsit! Da, eu sunt! De cand va urmaresc..."zise creatura.
Desi arata ca Kristin trebuia sa fiu prevenitor.
-"De unde stiu ca nu esti creatura aia ciudata?"
Fara a primii raspuns m-am trezit intr-o imbratisare stransa in timp ce ma sarutam cu Kristin.
"Da,asta e Kristin..."gandeam eu.
Am mers la Cassie si Andrew care stateau in continuare prevenitori si atenti.
Kristin incepu o discutie cu Cassie despre care nu prea ma interesa.Acum ma interesa unde e creatura.
-"Ai vazut si tu ca este o creatura?"l-am intrebat eu pe Andrew.
-"Da,era o umbra si se auzea un fasait"raspunse Andrew.
-"Am auzit si eu fasaitul in castel...Dar nu era ca fasaitul facut de roba lui Kristin.Am urmat umbra si am ajuns la gradina."am zis eu.
Chiar atunci se auzi un tipat strident care-ti ingheta sangele in vine.Venea de la intrarea in castel.
Am fugit pe poarta din gradina cat de tare am putut.Am ajuns la castel si am vazut o imagine terifianta...Un elev din anul I care ma urmarise era intins pe jos cu roba plina de sange in dreptul pieptului.In jurul lui erau adunati ceilalti pitici.
-"Cine a facut asta?"am intrebat eu.
Elevii din anul I nu puteau zice nimic,poate din cauza ca erau albi la fata de spaima.
Un elev arata spre un tufis mare de unde ne priveau doi ochi mari luminati puternic ca niste lanterne.
Ochii aceia iti dadeau o stare de spaima de fiecare data cand priveai in ei.
-"Nu priviti in ochi!"zise Patty."Poate este un vasilic sau poate este o creatura ce te poate hipnotiza"
Probabil ca eram hipnotizat pentru ca nu mai puteam sa imi iau privirea de la ochii aceia si ma tot apropriam de tufis.
Vream sa ma opresc dar nu puteam si vream sa ajung la acel tufis.....

- “Ți-ai revenit? ” mă întrebă Andrew.
- “Da” am zis eu punându-mi mâna la frunte.” Ce s-a-ntâmplat? ”
- “Păi, vezi tu, creatura te-a hipnotizat” zise Andrew.
- “Hipnotizat!? ” am exclamat eu uimit. “Ce creatură e de poate hipnotiza? ”
- “Nu știu,dar putea să te dea gata” râse Andrew.
Am râs și eu cu el. Eram într-o clasă goală de la etajul întăi.
- “Păi, eu mă duc la culcare, mâine voi avea o zi grea” am spus eu, gândindu-mă la orele grele pe care urma să le am mâine.

Andrew mă ignorase, stătea și se gândea. În mod normal aș fi vorbit cu el despre gândurile lui și l-aș fi sfătuit sau măcar l-aș fi liniștit, dar azi eram mult prea obosit, aveam nevoie doar de patul meu din turnul Cercetașilor și de un somn lung.

A doua zi m-am trezit devreme, pentru că aveam ore de dimineață și aparent nu dormisem îndeajuns, căci eram în continuare obosit. Mi-am luat manualele și niste pergamente și am pornit spre Sala Mare. Cum am ieșit din dormitor câțiva elevi din anul întăi se ridicară și începură să mă urmeze ca niște câini. Am oftat exasperat. Oare când vor înceta?

Sala Mare era plină, ca de obicei. Toți se delectau cu cele mai alese bucate și discutau diferite subiecte ce nu aveau legătură cu școala. M-am așezat la masa Cercetașilor, iar lângă mine se asezară picii. Mi-am luat repede cartofi copți și o omletă și am încercat să îi ignor pe piticii de lângă mine, dar am obsevat că, printr-o “concidență”, aceștia optară pentru același mic dejun pentru care optasem și eu. Deja mă enervau prea tare și aveam să răbufnesc în scurt timp și să arunc ceva vrăji asupra lor, cu riscul de a face o lună de detenție.

Mai aveam puțin și terminam omleta când în spatele meu apăru Kristin și mă lua în brațe. M-am tras din îmbrățisarea sa, m-am ridicat și am ieșit din Sală, lăsând-o pe Kris foarte confuză. Cum am ieșit din Sală am dat de Cassie. Perfect, trebuia să discut cu ea.

- “Am nevoie de un sfat”, am început eu.
- “Nu aici”, zise Cassie arătând spre grupul de elevi din anul întăi care apăru numaidecât.
Aveam un plan care mă va ajuta să scap de ei, așa că ne îndreptam spre ușa de intrare. Șirul gândurilor mele au fost întrerupte de o voce care strigă “Hei, Cassie”.
- “O, vai”, zise Cassie privind spre sursa strigătului, o femeie de vreo 40-50 de ani, care-și croia drum spre noi printre elevi.

Femeia era îmbrăcată cu o pelerină de drum de culoare albastră, avea ochii căprui și un păr fabulos blond, care ar fi făcut geloase multe femei.

- “Cassie, draga mea” zise femeia zâmbind, ajungând lângă noi. “Ai mai crescut un pic, și părul tău.. E fabulos, trebe să-mi spui și mie ce șampon folosești”.
-“Un șampon obișnuit.. ” zise Cassie, dar femeia o ignoră pentru că mă analiza pe mine.
- “Tu trebe să fii Andrew” zise aceasta continuând să mă analizeze.
- “Nu, vedeți, eu.. ” am încercat eu să zic.
- “Am auzit atâtea despre tine, dar mă așteptam să fii mai chipeș.. ” spuse femeia.
Mai chipeș!? Prima dată mă confundă cu altcineva, apoi mă jignește. Cine era femeia aceasta?
- “Mă scuzați, dar eu nu.. ” am încercat eu din nou, dar am fost întrerupt.
-“Vai, dar am uitat să mă prezint, eu sunt mătușa Cassiei, Anne Lacroix” zise aceasta și îmi întinse o mână pentru a o săruta.
- “Ne scuzați puțin, mătușă”, vorbi Cassi, în sfârșit, cu un zâmbet fals și îmi dădu un ghiont să merg în stânga.
-“Scuze, Drake, nu mă așteptam să vină azi” zise Cassie.
- “E în regulă” am zis eu, deși nu era, femeia aia începea să mă enerveze. “Auzi, voiam să-ți zic că mă despart de Kris. ”

Cassie nu avu timp să îmi răspundă și doar mă privi șocată. Mătușa ei se apropriase de noi și ne privea ca și cum am fi două bomboane, lucru ce mă dezgustă, trebuia să-i spun că nu sunt Andrew, și asta repede.

- “NU SUNT ANDREW! ” am urlat eu la ea. “Sunt Drake, Drake Nevermore! Și urăsc să fiu confundat.. ”

Toți cei din holul de intrare își îndreptaseră privirea spre mine. Urlasem mai tare decât dorisem inițial, dar se întâmplau prea multe în viața mea în acel moment. Inițial, am vrut să mă întorc în Sala Mare și să-mi continui micul dejun întrerupt prematur, dar apoi m-am gândit că aș avea nevoie de o plimbare, așa că mă îndreptam furtunos spre grădină.

În grădină totul era la fel ca azi-noapte. Era liniște, gâzele se bucurau de lumina soarelui și zumzăiau prin aerul rece al dimineții. Erau o mulțime de flori, de diferite culori și de diferite forme sau mărimi. Nu le mai observasem frumusețea până atunci. Și băncile, o vai, băncile alea.. Erau cele mai faine bănci din lume (nu, nu vând bănci). Erau confortabile, culoarea lor se potrivea perfect cu atmosfera grădinii și petrecusem multe zile stând pe ele. M-am așezat pe una dintre acestea și am continuat să privesc grădina liniștit. Lângă mine se așezară acei elevi din anul întăi. Acest lucru îmi întrerupse meditația internă și starea de calm. Chiar uitasem de ei, chiar uitasem de tot și mă liniștisem, dar acum începeam să mă enervez din nou. De ce trebuiau să mă urmeze peste tot? De ce nu găseau ceva mai bun de făcut, de exemplu să meargă la ore?

Mi-am scos bagheta și m-am ridicat sub privirile inocente și înfricoșate ale acestora. Aveam să le arăt eu lor. Mă vor ține minte. Cei patru, căci atâția erau, se ridicară speriați și începură să fugă. Dar eu eram mai rapid.

- “Crucio! ” am murmurat eu. “Crucio! Crucio! Crucio! ”

Cei patru se zvârcoleau de durere și țipau terifiați de durerile pe care le simțeau. Dar o meritau, nimeriseră în cel mai prost moment posibil, iar acum plăteau pentru asta. Da, era bine ce făceam, și nu-mi păsa dacă aveam să primesc detenție.

- “Drake? Ce se întâmplă? ” se auzi o voce din spatele meu.
Era profesoara Pinnix. Dar ce cauta ea în grădină?
- “Drake, oprește-te în momentul ăsta! ” zise aceasta răspicat. “Sunt doar niște copii, opreș.. ”
- “Crucio! ” am întrerupt-o eu, iar aceasta căzu jos și se zvârcoli.

O creatură uriașă se năpusi asupra mea și mă mușcă de braț.. Niște vrăji zburară pe lângă aceasta, iar una mă nimeri pe mine și mă împietri. Se pare că veniseră și alți oameni în grădină..