Viu sau mort

Am imbratisat-o usor pe Kristin spunandu-i ca totul va fi bine si ca voi avea grija de ea.
-Expecto Patronum!am strigat dar mi-am dat seama ca am gresit.
-E un Patronus acolo,spuse un Adept.
Au fugit toti spre locul unde eram noi dar am reusit sa ne ascundem repede.
Danzel impietri doi Adepti si pana la urma se auzi vocea harsaita a bunicului lui Kristin spunand:
-Am facut bine cand ti-am trimis acea carte.Acum va las pe mana Dementorilor.
Toti Adeptii se dadura in spate si aparura o suta de dementori.
Simteam cum imi iau sufletul iar Kristin era incostienta.

Eram semiconstient. Stiam unde ma aflu, stiam cine sunt, stiam ce s-a intamplat, dar.....nu puteam sa ma trezesc. Pur si simplu nu puteam. Ma dureau toate oasele, buzele imi erau uscate si aveam nevoie de apa. Am simtit o atingere usoara pe buzele mele si in secunda urmatoare am simtit lichidul rece, binefacator, pentru mine. Mai era cineva in camera. Cineva care avea grija de mine, cineva care raspandea un puternic miros de levantica...
Am deschis ochii. Patty era aplecata deasupra mea. Vazu ca deschid ochii, si imi mai dadu putina apa. Am incercat sa spun ceva, insa gura imi era uscata si mai aveam nevoie de apa. Am mai baut putin, apoi am reusit sa ingaim cateva cuvinte:
-De cat timp....
Dar n-am reusit sa sfarsesc intrebarea ca veni raspunsul:
-De 3 zile! Nu stiam daca te vei mai.....
Patty nu putu sa continue propozitia.
-Unde sunt ceilalti? am spus.
Vocea imi era ragusita, pentru ca nu mai vorbisem de mult.
-Nu stiu. I-am vazut Disparand, apoi....
Am inteles. Nu s-a putut duce cu ei. Nu a vrut sa ma lase singur. Eram atat de norocos.
-Trebuie sa ma spal, am zis eu.
-Bine! incuviinta Patty.
Dupa aproximativ 10 minute, am revenit in camera. Ma simteam mai bine. Capul nu ma mai durea, si eram pregatit sa mergem sa ii cautam pe ceilalti.............

-Imi pare rau!Imi pare rau!spun eu cu cateva lacrimi in ochi
Am Disparut.Am reaparut in padurea lui Dean.Am instalat un cort.Am facut o mica omleta.Si m-am pus in pat.
Ma gandeam la ce s-a intamplat.Drake si Kristin?Ce li sau intamplat.Poate p sa ma intorc la viata mea.Sa nu ma mai bag in alte aventuri.Am adormit si am avut doua cosmaruri unul dupa altul.Am tresarit.Era intuneric in cort.Si apoi mi-am dat seama.Nu am facut farmecele de protectie.Mi se putea intampla orice.Am iesit afara.Am facut farmecele de protectie si am intrat din nou in casa, in pat.

Dementorii imi luau sufletul.Nu mai aveam nicio speranta.Un dementor urat era aplecat deasupra mea cu gluga data jos.
Kristin era langa mine.Eram amandoi in pericol si totul din vina mea.Nu putea nimeni sa ne salveze.Breno nu era prin preajma.Imi doream sa nu fi tipat la el si atunci...

Am vrut sa imi iau jacheta pe mine, dar Patty ma opri.
-Nu poti sa iesi asa afara! imi spuse ea. Nu esti capabil nici macar sa mergi, dapai sa te lupti.
-Trebuie, Patty! Macar lasa-ma sa merg la nr. 4.
-Bine! ceda ea. Dar vin si eu cu tine!
Stiam ca are dreptate. Deabia de ma tineam pe picioare, dar trebuia sa aflu ce se intamplase cu ei, si nu puteam sa pornesc decat de la batranul acela.
Am intrat repede acolo si am gasit locul devastat. Pe masa era insa un bilet. Patty il lua si il citi si apoi mi-l dadu mie:

Ii am pe prietenii tai. Vino in Padurea Dementorilor si adu-mi Piatra Rosie, daca vrei sa ii mai vezi in viata!

OOC: si ziceam ca Kristin e buna sa detalieze scenele romantice...Tu esti fenomenala!

-Stiam ca veti aparea, ne spuse degajat. Nu va puteati lasa prietenii de izbeliste. Dar, din nefericire, ati ajuns prea tarziu pentru biata mea nepoata....e intinsa pe jos si nu din cauza iubirii ei nemasurate pentru acest baiat idiot, ci din cauza ca e moarta.
Patty se aplecase si plangea peste trupul neinsufletit al lui Kristin. Eu nu puteam sa o linistesc. Trebuia sa tin bagheta indreptata spre bunicul lui Kristin, care avea si el o alta bagheta in mana.
-Ce curajos! spuse el batjocoritor uitandu-se la mine si Danzel. Probabil ca va ganditi sa ma ucideti si sa plecati...dar nu veti face asta. Il am la mana pe prietenul vostru, spuse el aratand spre Drake. Un singur cuvant si......PUF! e mort. De fapt, sa nu il lasam sa astepte! ABRACADABRA!
Mi-a inghetat sangele in vene! Am vazut cum jetul de lumina verde il loveste pe Drake, dar el nu cadea. Poate ca funiile il tineau atat de strans incat...
-Te gandesti daca e mort prietenul tau? ma intreba. Nu e mort! Am tintit deasupra capului sau. Vreau sa ma joc cu prada inainte sa o omor. Dar, pustiule, fii rezonabil, da-mi Piatra si nu-l omor decat pe el.
-Gura! striga Danzel. Nu ne mai ai pe niciunul din noi!
-Esti sigur? Uita-te in spate! imi spuse bunicul lui Kristin.
Dar...ce era in spatele meu? O, nu! Imi ingheta sangele in vene. "Patty! Nu, Doamne, sa nu fie Patty, Doamne, te implor!" ma gandeam. M-am intors usor de tot. Patty era in bratele unui Adept cu fata catre mine, si cu un cutit ce se plimba pe langa gatul ei. Nu aveam de ales. Trebuia sa dau Piatra................

L-am apucat de gat pe batran si l-am tarat, cu bagheta atintita spre el, catre locul in care era Drake.
-Patty, dezleaga-l pe Drake! Si sa nu indrazneasca cineva sa se apropie de ea, ca altfel il omor, am aratat spre batran.
Patty se grabi sa ma asculte si il dezlega imediat pe Drake.
-Bun! Acum, am reluat catre cel care il tinea captiv pe Danzel, da-i drumul!
Adeptul il lasa pe Danzel sa vina alaturi de noi.
-Lasati-ne sa plecam sau nu va veti mai vedea seful niciodata! am strigat.
-Nu asa repede, baiete! harsai bunicul lui Kristin. N-am de gand sa te las sa pleci cu Piatra.
-De data asta nu ai de ales! i-am soptit la ureche.
-Ba da, pusti ordinar!
L-am auzit pe batran murmurand o incantatie. Dintr-o data, mainile mele se sprijinira pe .....nimic! Batranul nu mai era acolo. Aparuse in schimb, la 10 metri de locul unde ne aflam si tinea ceva in maini. Ceva ce stralucea si raspandea in jur o lumina neagra, infricosatore.....Era PIATRA NEAGRA!
Nu mai aveam decat o sansa. Abia am reusit sa le spun celorlalti sa stea in spatele meu. Am luat Piatra Rosie din buzunar si am strigat in acelasi timp cu batranul:
-AJUTA-MA!
Ceea ce a urmat nu se va mai intampla vreodata. Cele 2 raze de lumina s-au intalnit.......

Bunicul lui Kristin nu lasase Dementorii sa-mi vina de hac.
I-a alungat si a venit spre noi.
-Acum imi vei spune tot ce vreau sa stiu,zise el.
-Nu o sa-ti spun nimic!am zis eu.
-Foarte bine,foarte bine,rase el.O vei privi cum moare.
O luase pe Kristin de par si tinea un cutit in dreptul inimii ei.
-Unde sunt prietenii tai?intreba el.
-Nu stiu,am zis eu si am vazut cum cutitul se afunda putin in pieptul lui Kristin.
Am inceput sa plang stiind ca nu mai avem nicio scapare.
-Ce planuri au prietenii tai?intreba din nou bunicul lui Kristin.
-Nu stiu,am raspuns si din nou cutitul se mai adanci putin.Ia-ma pe mine in locul meu te rog,nu ii face nimic.
-Daca imi raspunzi la intrebari,o sa o las in pace,zise bunicul lui Kristin razand.
-Unde este piatra rosie?intreba el razand.
-Nu stiu,am spus eu si lacrimile imi siroiau pe fata.Nu am mai tinut contactul cu ceilalti.Am plecat fara sa le spunem nimic.
-Bine,rase bunicul lui Kristin.Crucio!
Am simtit cum incep sa ma zvarcolesc si senzatia de nebunie reveni.
Trecuse mult timp pana cand bunicul lui Kristin slefui din bagheta si am cazut pe pamant cu o durere de cap cum nu mai am avut nicio data.
-Acum sa vedem...zise bunicul lui Kristin.Cand si unde l-ai vazut ultima data pe prietenul tau care mi-a furat piatra.
-Drake,nu ii spune!urla Kristin cu o voce foarte stinsa.
Lacrimi calde imi siroiau din nou peste fata.
-Nnuuu stiu,am zis eu si am privit cum cutitul se mai adanceste putin.Cred ca pe Aleea Nocturn.
-Au aflat despre Piatra Neagra?intreba din nou bunicul lui Kristin.
-Nu stiuuuu,am spus eu plangand in timp ce cutitul se mai adanci putin.Le-am dat cartea aceia si cred ca vor afla.
-Iti mai dau o sansa,Drake,zise bunicul lui Kristin.Unde s-au ascuns prietenii tai dupa ce mi-au furat piatra?
-Cred ca la Hogwarts,am mintit eu.
-Minciuni!zise bunicul lui Kristin.
Cutitul intra de tot in pieptul lui Kristin aceasta striga "Drake" cu vocea stinsa si cazu pe pamant.
-Si acum tu,Drake,zise bunicul lui Kristin.Nu te voi omori.Nu inca...Enexartos!
Si am simtit cum imi pierd cunostinta...

M-am trezit usor de tot. Stiam ca murisem. Imi revenise totul in minte. De la intalnirea noastra pe Aleea Nocturn, pana la ciocnirea celor 2 raze de lumina. L-am vazut pe batran ridicandu-se. M-am repezit la bagheta si am strigat:
-Avada Kedavra!
Batranul cazu usor, si ramase intins. Reusisem! Tocmai il omorasem! Totul se terminase! M-am ridicat si m-am uitat in jur. Drake,Danzel si Kristin ma inconjurau. M-au ajutat sa ma ridic. Dar stai! Cum de era Kristin in viata? Si unde era Patty? M-am intors usor de tot si am vazut-o. Era intinsa pe jos, alba ca varul si fara suflare. M-am repezit la ea si am inceput sa plang:
-Nu,nu,nu! Patty,haide,trezeste-te! Trezeste-te! Te implor, trezeste-te! Nu se poate sa fi murit! Nu se poate! Nu se poate!
Am urlat catre cer. Simteam cea mai mare durere din viata mea. O durere pe care nimeni si nimic nu o poate vindeca! Nici timpul, macar...... Mi-am dat seama ce se intamplase. Ne salvase, sacrificandu-se ea in schimb.
Am continuat sa plang pe trupul ei. Ochii ei nu mai aveau viata, fata ii era de o paloare inimaginabila, dar avea un zambet. Murise zambind. Murise zambind la gandul ca noi vom trai si ea va muri. M-am hotarat pe loc! Cu un ultim sarut mi-am luat ramas bun de la Patty (sau de la trupul ei) si am Disparut. Poate pentru totdeauna.........

Am deschis ochii.Ultimul lucru pe care mi-l aminteam erau ochii aceia negrii si Kristin intinsa pe jos.
Dar acum Kristin era langa mine.
Ma asteptam sa zica "a fost doar un vis" dar plangea.
Nu mai simteam durerea de mai devreme,nu ma mai durea capul.
Mi-am ridicat privirea.
Danzel statea sprijinit de un copac si plangea,iar bunicul lui Kristin era intins pe jos cu ochii aceia negrii si rai privind in neant,avand o expresie de ura profunda.
M-am ridicat si am observat ca aveam hainele pline de sange,dar nu aveam nicio rana.Tocmai ma trezisem dintr-un somn.Un somn adanc in care nu simteam nimic.
Eram in Padurea Dementorilor dar nu mai exista niciunul.Inseamna ca cineva distrusese Piatra Neagra.
L-am cautat pe Breno din priviri.Dar nu era nicaieri...
Prietenul meu cel mai bun plecase...
Cel ce nu se sfiise sa stea cu un incuiat in compartiment in primul an desi ceilalti ma tachinau si radeau de mine.
Avusesem o multime de aventuri...
Primiseram un trofeu pentru pozne.
Jucaseram o multime de meciuri impreuna.
O voce din capul meu care semana izbitor de mult cu vocea lui Breno zise:"Sa iti urmezi visul si sa devi un jucator de vajthat celebru...Asa cum am fost eu." si mi-am dat seama ca asa mi-ar fi zis si Breno daca ar fi fost aici.
Am vazut cartea pe care i-o dadusem lui Breno pe jos.
Am ridicat-o si in ea scria:"Au plecat impreuna.Se distreaza impreuna Patty si Breno".
Am aruncat cartea cat de tare am putut.Daca as fi avut bagheta i-as fi dat foc.
Stiam ca Breno nu ar face asa ceva.
Ma gandeam la amintirea lor si deodata am simtit ceva cald pe piept.
Am scos medalionul de la Kristin.
Ardea intr-un fel placut si lumina auriu.M-am uitat inauntru si am vazut poza alb-negru a lui Patty si a lui Breno fiecare pe o parte a medalionului.
Breno facea cu ochiul cum numai el ar fi putut si Patty zambea bucuroasa.
Dar totusi erau niste poze...
Daca Breno ar fi fost aici ar fi propus sa plecam intr-o aventura sau sa ne urcam pe matura si sa strabatem tara.
Apoi mi-am adus aminte ca ma certasem cu Breno si il ironizasem.
Eram dezgustat de mine insumi.
El imi vroia doar binele...

Trecuse 1 an de la acele evenimente. 1 an in care ma chinuisem sa uit, insa fara succes. Imi ramasese o rana adanca in inima. Cel care ma ajutase sa trec peste asta a fost Harry. El stia cum e sa pierzi pe cineva drag..... Nimeni altcineva in afara de el nu m-a putut ajuta...Dupa ce Disparusem, am ajuns direct acasa la mine, la Pestera lui Godric....Timp de 2 luni de zile statusem izolat de ceilalti oameni, ma simteam diferit, ma simteam un salbatic. Harry a intrat in casa la sfarsitul acestor 2 luni. L-am atacat.....Nu mai eram om, eram un animal....Rupt de restul omenirii, incatusat de propria-mi durere.... Harry ma lua si ma duse la el acasa. Nu stiu de unde aflase. Poate ii spusese Kristin, Danzel sau Drake.....Nu conta. Nu reusi sa imi vindece rana din inima si din suflet, dar mi-o "pansa". Ma puteam gandi la Patty fara sa-mi vina impulsul de a ma sinucide......Dar nu iesisem inca din Pestera lui Godric. Auzisem ca Drake devenise Portar pentru rivalii nostri din campionat, Buldogii din Rovers....Aveam sa ma infrunt cu el daca m-as fi reintors sa joc Vajthat. Kristin ramasese cu Drake, iar Danzel.....de el nu mai stiam nimic.
Totusi, de niciunul din ei nu-mi pasa. Pentru prima data nu-mi pasa de prietenii mei. De ce? Nu stiam. Pur si simplu nu ma interesa.
Harry imi spusese sa revin la lumea de afara. Sa nu mai stau singur, sa ii caut pe prietenii mei. Nu stiam daca sa-l ascult. Nu stiam ce e cu mine. Oare durerea pe care mi-o pricinuise moartea lui Patty avea sa ma schimbe? Stiam deja raspunsul. Zambetul nu mai aparuse pe fata mea de 1 an.
Trebuia totusi sa ies odata si-odata. Si m-am hotarat ca azi sa fie acea zi. Aveam sa ma reintorc la Vajthat, sa vorbesc cu vechii mei prieteni......Dar niciodata nu aveam sa mai fiu la fel ca inainte. Stiam asta. Aveam un gol prea mare in mine. Mi-am pregatit bagajele si m-am dus incet spre usa...
"Gata cu aventurile!" spuse o voce din mintea mea. Eram de acord. Gata! Ei bine....poate ca mai puteam sa am una mica...Dar singur! Daca era sa mor, sa nu imi trag prietenii dupa mine in ghearele mortii. Poate ajungeam langa Patty daca muream.....
Am iesit din casa incet si am pornit-o catre drumul principal...Aveam sa ies din oras si apoi sa Apar la terenul de Vajthat din Chudley.... Soarele tocmai rasarea....Aveam nevoie de lume care sa ma inconjoare.......Aveam nevoie de o noua viata.....O viata ce nu se compara insa cu ce traisem pana in urma cu un an, dar o...viata. Soarele imi lumina fata. Asta era momentul. Trebuia sa renasc. Trebuia sa aflu ca exista viata pentru mine, inca......Am Disparut in lumina rasaritului si am lasat in urma vechea mea viata.....




OOC: Acesta e ultimul meu post la acest RPG.

Trecuse 1 an de la acele evenimente.1 an in care toate se schimbasera in viata mea.Am devenit portarul Buldogilor din Rovers.
In fiecare dimineata priveam spre poza lui Breno si a lui Patty din medalion si ele continuau sa-mi faca bucurosi cu mana dar intr-o zi au disparut.
Kristin era din nou cu mine iar Danzel devenise la fel de greu de gasit ca Breno.
Am continuat sa-l astept pe Breno,dar o faceam degeaba.
Am atins medalionul cu buzele,l-am pus sub pelerina de vajthat si m-am avantat in aer.
Am castigat acel meci precum si Cupa.
Breno nu fusese langa mine cand toti ridicam cupa sus si eram fericiti...
Probabil ca el era suparat.
Am hotarat ca m-ai trebuia sa-l vad o data.
Dar stiam ca nu va mai fi la fel.
Fusese cel mai bun prieten al meu...
Poate se va mai intoarce...
OOC: Drake is out!(ultimul meu post la acest rpg)